În Piatra Neamț, polițiștii locali vor merge la intervenții cu trotinetele electrice. Este mai ieftin și, pe deasupra, prietenos cu mediul înconjurător, arată autoritățile nemțene care pregătesc „revoluția” în Poliția Locală. Deocamdată, însă, nimeni nu și-a pus problema cum va urmări polițistul-trotinetist o mașină suspectă care fuge de la locul incidentului.
Dar, în numele luptei cu risipa energetică, mai contează un infractor care demarează în trombă la volanul BMW-ului și trece pe lângă polițistul rămas sprijinit de ghidonul trotinetei sale electrice?!
Dacă la Caracal s-a răsturnat căruța cu proști, la Piatra Neamț avem, pare-se, un container plin cu trotinete electrice. Iar autoritățile s-au repezit să le împartă polițiștilor locali. Motorizați, oamenii legii vor ajunge mai repede la cazuri, este argumentul folosit de nemțeni. În plus, trotinetele electrice au fost alese și pentru că sunt mult mai ieftine decât mașinile.
Ca dovadă a seriozității cu care se lucrează, Poliția Locală din Piatra-Neamț tocmai a semnat un parteneriat cu o firmă care închiriază trotinete în orașul de sub Pietricica.
Eugen Pancu, director la Poliția Locală Piatra Neamț, a declarat la Digi 24: „O să ajute pe viitor timpul de reacție la eventualele sesizări din partea cetățenilor sau eventual alte situații care implică intervenția polițiștilor locali în acele zone”. Vorbele șefului sunt confirmate de Adrian Ratana, polițist local: „Avem instalată pe telefonul mobil personal o aplicație a celor de la firma cu trotinetele și scanăm codul QR și ne deplasăm după deblocarea trotinetei”. Constantin Apopei, și el polițist local, a precizat: „Până acum nu am mers niciodată, astăzi fiind prima dată când merg cu ea. M-am obișnuit, mi se pare ușor de condus și este un ajutor pentru noi, mai ales pentru a ne deplasa la sesizări”.
De aceeași părere este și Valentin Ilie, un alt polițist local: „Este o idee foarte bună, ne ajută în munca noastră de zi cu zi, având în vedere că avem deplasări destul de lungi pe străzile orașului”.
Primarul din Piatra Neamț, Andrei Carabelea, explică: „Patru polițiști locali vor utiliza în fiecare zi trotineta fiind o experiență de tipul unui proiect-pilot pe care vrem să îl extindem în ideea optimizării costurilor activității Poliției Locale”.
Și locuitorii orașului sunt încântați să vadă polițiști-trotinetiști prin Piatra Neamț. „Economie și de carburanți și de timp, circulă mai repede” și „Din moment ce se străduiesc să ajungă, că-s călare, că-s pe jos, să ajungă!”, au comentat oamenii.
Deocamdată, polițiștii locali pot utiliza doar 4 trotinete pentru patrulare. Dar autoritățile și-au propus să extindă colaborarea cu firma și în cazul polițiștilor de la Rutieră.